Somelier Andrei Popa

Despre Mine

Sunt gurmand și vino aficionado. Aceste două pasiuni m-au determinat să devin somelier, omul care știe cel mai bine să asocieze mâncarea cu vinul.

Ca somelier, cele mai mari satisfacții vin din momentele în care îi ajut pe oameni să descopere vinuri noi, să le afle povestea și să învețe cum să le savureze. Iar la finalul mesei, când își dau seama că vinul ales a amplificat gusturile și texturile preparatului și a scos la iveală arome subtile care altfel ar fi trecut neobservate, știu că mi-am făcut treaba bine.

Când un client își notează numele vinului băut și îmi cere recomandări pentru acasă, acesta este pentru mine cel mai bun feedback.

De aceea am creat clubul Dor de Vin.

Dor de Vin este un club de vinuri curatoriat, nu un simplu magazin. Este un spațiu de descoperire, ghidaj și experiență, creat pentru cei care vor să bea mai bine, fără să devină experți.

Prin Dor de Vin vreau să-ți ofer bucuria de a descoperi vinuri românești și vinuri internaționale atent alese, fără să pierzi ore întregi prin supermarketuri, magazine de specialitate sau online, copleșit de zeci de branduri și etichete. Fără să alegi, din inerție, aceleași câteva vinuri pe care le cunoști deja.

Descoperirea este parte din experiență. Iar când devine prea complicată, dispare motivația de a încerca ceva nou.

Majoritatea vinurilor din Dor de Vin nu le vei găsi pe rafturile clasice. Sunt vinuri degustate și selectate personal, în activitatea mea de zi cu zi. Aici vei găsi sticle potrivite pentru o cină în familie, o seară romantică, un weekend cu Netflix, o masă după o zi lungă de muncă, un grătar cu prietenii sau un picnic de vară.

Îmi place să fiu aventuros când aleg vinul și te încurajez să faci la fel. Apreciez cramele cu tradiție, dar am o pasiune specială pentru micii producători, mai puțin cunoscuți, care creează vinuri cu personalitate, acele descoperiri care chiar merită împărtășite.

Dor de Vin nu este doar un loc de unde îți cumperi vinul. Este un club în care înveți cum să îl savurezi, îi descoperi povestea, aromele și drumul din vie până în pahar.

Mi-ar plăcea să te ajut să înțelegi mai bine vinurile românești și vinul, în general. Dacă ai întrebări, scrie-mi pe Facebook, Instagram sau LinkedIn și îți răspund cu drag. Până atunci, toarnă-ți un pahar de vin și bucură-te de articolele din blog.

Sănătate!